Definiția cu ID-ul 1269134:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Cîntecul lebedei – Se spune că înainte de moarte, în loc să geamă, să țipe, lebăda... cîntă. Platon confirmă această credință a vechilor greci. În pragul sfîrșitului, lebedele cîntau fericite, pentru că se duceau la Apollon! Același amănunt e consemnat și în una din fabulele lui Esop (secolul VI î.e.n.), iar în Agamemnon (o tragedie a lui Eschil), Clitemnestra, pomenind de cuvintele nobile rostite de Casandra înainte de moarte, o compară cu lebăda. Credința aceasta a ajuns pînă la noi și găsim, de pildă, în Alecsandri versul: „La moarte mă voi duce ca lebăda, cîntînd…” Din aceeași credință a izvorît frumoasa imagine poetică de a asemui ultima operă remarcabilă a unui poet, muzician, pictor etc., compusă în preajma morții, cu „cîntecul lebedei”. Expresia poate fi extinsă și la alte domenii. De exemplu, istoricul Tarlé numește discursul ținut de Talleyrand la Academie, cu două luni înainte de a muri: „cîntecul său de lebădă”. În romanul Elena, Bolintineanu descrie cum eroina sa începu să cînte înainte de a-și da tragicul sfîrșit: „Elena cîntă cîntecul lebedei de care vorbesc poeții…” LIT.